La ce vârstă este un copil cu adevărat pregătit să iasă singur afară? Ce reguli să stabilim pentru ca copilul să fie în siguranță și, în același timp, să-și dezvolte independența?
Când este copilul suficient de matur pentru a sta singur afară?
Vârsta copilului nu este singurul criteriu – mult mai importantă este pregătirea lui emoțională și psihică. Copilul este pregătit dacă reușește să respecte bine limite clar stabilite, este capabil să ia decizii de unul singur în situații de bază și știe să reacționeze adecvat la evenimente neașteptate obișnuite (de ex., ce să facă atunci când întâlnește o persoană necunoscută sau când se rătăcește ori se rănește).
Este important ca copilul să cunoască drumul spre casă din zona lui obișnuită, să poată spune sau arăta adresa de domiciliu ori să știe numărul de telefon al unuia dintre părinți. Este necesar să învățăm copilul să deosebească persoanele de încredere (un polițist, o mamă cu copii) și să îi spunem unde se poate adresa pentru ajutor.
Copilul dvs. este pregătit să se deplaseze singur afară atunci când vă puteți înțelege cu el și știți că înțelege și respectă regulile chiar și în absența dvs.
Ce spun legea și specialiștii despre faptul că copiii ies singuri afară?
În general, părintele poartă întreaga responsabilitate pentru copil până la împlinirea vârstei de 18 ani. Potrivit recomandărilor specialiștilor, copiii încep de regulă să învețe independența între 7 și 10 ani – mai întâi ieșiri scurte în apropierea casei, apoi treptat drumuri mai lungi, de exemplu către școală.
Psihologii subliniază că nu recomandă nici o abordare prea autoritară, nici una excesiv de permisivă. Este esențial să oferim copilului un grad adecvat de libertate, corespunzător abilităților și maturității sale.
Recomandările de specialitate din alte țări (de exemplu, din Scandinavia) tind adesea către o încredere mai mare acordată copiilor încă de la vârste mai mici, în timp ce, de pildă, în țările din sud există o tendință către o abordare mai precaută.
Cum pregătim copilul pentru primele ieșiri singur afară?
Începeți prin a sublinia în mod regulat aspectele de siguranță: cum să traverseze strada, cum să evite locurile periculoase, cum să comunice cu persoane necunoscute. Exersați în mod regulat traseul pe care îl va parcurge: mai întâi împreună, apoi lăsați copilul să conducă drumul și să-l comenteze.
Mergeți treptat – la început lăsați copilul câteva minute singur în fața casei sau la locul de joacă, apoi lăsați-l să parcurgă singur un tronson scurt pe jos. Adăugați fiecare pas următor în funcție de cum a gestionat copilul pe cel precedent.
Stabiliți reguli clare, de exemplu când trebuie să se întoarcă, cu cine poate ieși, pe unde are voie să meargă și ce să facă în caz de probleme. Reluați-le periodic și verificați înțelegerea prin întrebări și discuții.
Nu transmiteți informațiile într-un mod înfricoșător (nu spuneți „te va răpi un străin”), ci explicați practic importanța și consecințele respectării regulilor. Astfel, copilul învață nu doar despre siguranță, ci și despre responsabilitate și capacitatea de a lua decizii pentru sine.
Cum ajută ieșirile independente afară?
Când oferiți copilului un nivel adecvat de libertate, îl ajutați să își asume responsabilitatea. Treptat capătă experiență în luarea deciziilor, ceea ce îi consolidează stima de sine. Chiar dacă greșește, învață din greșeli, lucru esențial pentru o dezvoltare personală sănătoasă.
Activitatea independentă în aer liber este importantă și din punct de vedere social – copilul își face prieteni noi fără ghidajul părinților și experimentează noi reguli de funcționare în colectivul altor copii.
Copiii capătă astfel un sentiment de competență („Sunt capabil să fac față situațiilor și fără părinți”), își dezvoltă gândirea independentă, creativitatea și capacitatea de a învăța din propriile experiențe.
În schimb, lipsa independenței poate face ca copilul să fie mai nesigur, anxios, temător și mai puțin autonom în alte domenii ale vieții.
Cum pot fi minimizate temerile părinților și riscurile de siguranță?
Identificați riscurile reale și obiective. Statistic, cea mai mare îngrijorare nu este de obicei răpirea, ci mai degrabă accidentările sau accidentele. Să-i învățăm, așadar, pe copii, de exemplu, să traverseze strada în siguranță și să se comporte prudent la locul de joacă sau în apropierea șoselelor.
Puteți reduce teama părinților prin obișnuirea treptată – lăsați copilul să iasă mai întâi pentru scurt timp, apoi prelungiți durata în funcție de cum simțiți.
Folosiți tehnologiile de siguranță disponibile – de pildă, localizatoare GPS în ceasurile pentru copii sau în telefon. Acest lucru vă oferă posibilitatea de a-l verifica discret, fără ca el să se simtă sub o supraveghere excesivă.
A permite independența este important. Copilul capătă astfel încredere în propriile abilități. După exersarea traseului și repetarea regulilor, puteți încerca primul drum cu adevărat independent. Recapitulați totul, stabiliți exact locul și ora întoarcerii și conveniți modalitatea de comunicare prin telefonul mobil sau ceas.
La întoarcere, apreciați copilul, ascultați-i impresiile, adresați întrebări și rezolvați eventualele dificultăți în mod practic. Astfel îl sprijiniți să învețe din experiențe.