Se întâmplă adesea ca, la un moment dat, copiii să își piardă pofta de a învăța, să evite temele, iar în locul curiozității să li se citească pe chip frustrarea sau indiferența. De ce se întâmplă asta? Și ce poate face un părinte atunci când vrea să își sprijine copilul în autonomie și în responsabilitatea față de școală?
Răspunsurile nu sunt simple – motivația copilului pentru învățare este un proces complex, influențat de lumea interioară a copilului, mediul familial și de condițiile din școală.
1. Înțelegerea motivației copilului
Motivația este forța care ne conduce spre anumite acțiuni, ne dă chef și energie să depășim obstacolele, să atingem obiectivele și să învățăm lucruri noi. În cazul copiilor, motivația pentru educație este o parte esențială a unei dezvoltări sănătoase. Fără motivație, copilul învață doar „pentru că trebuie”, ceea ce duce la cunoștințe de scurtă durată, aversiune față de școală și pierderea bucuriei.
Cercetătorii disting între motivația intrinsecă (copilul își dorește să descopere ceva de la sine, îl interesează un subiect) și motivația extrinsecă (se comportă într-un anumit fel pentru o recompensă, de frica pedepsei sau din cauza presiunii celor din jur). Pentru dezvoltarea pe termen lung, esențial este să fie susținută motivația intrinsecă. La copii, însă, cele două tipuri se întretaie adesea.
Etapele de dezvoltare ale copilului influențează decisiv modul în care este trăită motivația. Cei mici și preșcolarii au o dorință naturală de a explora lumea – totul în jurul lor este nou și fascinant. Odată ce copilul începe școala, motivația se poate schimba: apare presiunea performanței, comparația cu colegii sau dezamăgirea în urma eșecurilor.
De ce, așadar, unii copii merg la școală cu bucurie, iar alții nu? De multe ori hotărâtor este nivelul motivației lor intrinseci: în ce măsură au posibilitatea să se implice autonom în diferite jocuri, să își aleagă materialele sau să decidă când și ce temă vor face. Motivația nu este o trăsătură înnăscută – este o abilitate care poate fi dezvoltată.
Motivația intrinsecă înseamnă că un copil face ceva pentru că o consideră cu sens sau distractiv. Poate fi vorba despre bucuria cunoașterii, mândria de a stăpâni o abilitate nouă, interesul pentru un anumit subiect sau curiozitatea. Motivația extrinsecă este procesul în care copilul îndeplinește sarcini pentru o recompensă (laudă, o prăjitură, o jucărie nouă) sau de frica pedepsei (țipete, interdicția la televizor, o notă proastă).
Trebuie avut în vedere că motivația extrinsecă, în sine, nu este dăunătoare – în anumite etape de dezvoltare este necesară pentru copil și, de regulă, reprezintă o punte de trecere spre construirea motivației intrinseci. Părinții rămân însă adesea prea mult la motivația externă, iar copilul ajunge să nu mai aibă acces la cea intrinsecă.
Pe măsură ce cresc, importanța grupului de egali crește – colegii și prietenii influențează atitudinea copilului față de școală. Pubertatea și adolescența sunt perioade în care motivația este puternic influențată de emoții și de opoziția față de autorități.
Diferențele de motivație provin nu doar din temperament, ci și din mediul în care crește copilul. Copiii care trăiesc acasă încredere și siguranță își păstrează dorința de a învăța mai mult timp. În schimb, presiunea constantă, comparațiile sau reproșurile neadecvate le suprimă interesul.
Pentru părinți, acest punct înseamnă în primul rând responsabilitate: să creeze o atmosferă în care copilului nu îi este teamă să greșească.
2. Cum să motivezi copilul acasă
Copiii învață în primul rând prin imitație. Dacă părinții arată curiozitate, se bucură de lucrurile noi și se pot entuziasma pentru ceva, această „poftă de a învăța” se transmite și copilului. Relația cu școala și învățarea este preluată în mare parte din familie. Nu trebuie să fiți perfecți sau să le știți pe toate. Important este să manifestați interes, să nu vă temeți să greșiți în fața copilului și să arătați că învățarea nu este doar „un rău necesar”, ci poate fi o sursă de bucurie și satisfacție. Citiți împreună, discutați întrebările care vă vin în minte, urmăriți documentare sau rezolvați rebusuri, de pildă.
Sprijiniți copilul printr-un mediu bun, în care să se poată concentra. Un birou cu suficientă lumină, un pat de calitate și un spațiu pentru joacă sunt importante pentru copii. De asemenea, un timp și un loc în care se poate concentra în liniște.
Susținerea autonomiei este unul dintre cele mai importante aspecte ale motivației. În funcție de vârstă, copilul ar trebui să aibă șansa să își planifice singur o parte din sarcini, să își organizeze munca, să împartă o însărcinare mai mare în pași mai mici etc.
Părintele ar trebui să ajute mai degrabă prin întrebări decât prin sfaturi: „Cum ai vrea să faci?” sau „Ce îți reușește aici? Ce ai schimba?”.
3. Materiale și activități potrivite pentru susținerea motivației
Diferite activități sau jucării didactice îl ajută pe copil să exerseze și să își dezvolte diverse abilități – fie că este vorba de logică, motricitate fină, limbaj, matematică sau imaginație – într-o formă firească, neforțată. O resursă sau o activitate aleasă corect poate fi pentru copil o punte între joacă și învățare.
Printre activitățile ideale se numără, de pildă:
- Construcția de modele, puzzle-uri sau structuri 3D
- Gătit sau copt
- Grădinărit (observarea creșterii, număratul semințelor, notarea în jurnal)
- Joc de-a magazinul, poșta, medicul (comunicare, rezolvare de probleme, matematică)
- Experimente cu apă, „experimente” științifice și fizică simplă acasă
- Diverse jocuri de societate axate pe vocabular, logică sau spirit de observație
- Excursii în natură, combinate cu observare sau colecționare de diverse lucruri (pietricele, castane etc.)
Tehnologia face parte din lumea copiilor de azi la fel ca și cărțile și jocurile de construcție. Alegând aplicații de calitate, jocuri digitale sau cursuri online puteți aduce copilului, într-o formă distractivă, chiar și teme mai complexe. Printre aplicațiile populare se numără Duolingo (limbi), Khan Academy (matematică, științe naturale), Scratch și Code.org (bazele programării), sau diverse jocuri logice pentru tablete. Materialele didactice digitale însă nu ar trebui să înlocuiască învățarea fizică, ci să fie un adaos potrivit.
4. Rutina, organizarea timpului și motivația
Copiii care au regularitate în responsabilitățile lor reușesc să se concentreze și să se odihnească mai bine. Un sistem în învățare ajută și la reducerea stresului – copilul știe când își va face temele, când are timp de joacă și când poate să se odihnească sau să se joace. O abordare sistematică este o formă de prevenire a procrastinării și a finalizării în grabă, pe ultima sută de metri.
Recomandăm să rezervați blocuri de după-amiază pentru învățare, urmate de obicei de timp pentru joacă și mișcare. Copiii mai mari ar trebui să își țină un jurnal sau un orar propriu.
5. Lucrul cu greșelile
Frica de eșec provine adesea din experiențe de acasă, când se pune un accent prea mare pe performanță și pe rezultatul impecabil. În practică, asta înseamnă: nu desconsiderați niciodată copilul pentru un eșec izolat. Explicați că nici adulții nu învață lucrurile din prima.
Transformați greșeala dintr-un tabu într-un subiect firesc. Ajutați copilul să își analizeze greșelile. Întrebați: „Ce ai încerca altfel data viitoare?”. Rezultatul nu este perfecționismul, ci capacitatea de a nu renunța și de a merge mai departe cu fruntea sus.
6. Greșelile pe care părinții le fac cel mai des și cum să le evite
Una dintre cele mai frecvente greșeli este presiunea neadecvată – așteptări mari, comparații continue sau presiune pentru impecabilitate, care de obicei demotivează, provoacă anxietate și respingere. Copilul nu este un adult în miniatură – ritmul și stilul său de învățare nu sunt întotdeauna în acord cu așteptările noastre. Amintiți-vă: aprecierea vine pentru progres, nu pentru rezultatul perfect. Încercați să nu amenințați și să nu recurgeți la pedepse inutile pentru note proaste sau pentru un ritm mai lent.
Nu supraîncărcați copilul. Prea multe activități, teme sau așteptări nerealiste, pot fi epuizante pentru copil. Parte a motivației este, așadar, să îi învățăm pe copii să se odihnească corect, să își planifice timpul nu doar pentru obligații, ci și pentru joacă și sport.
Nu încercați să fiți perfecți. Căutați împreună noi căi, celebrați succesele și nu vă temeți de greșeli.