Copilul începe să plângă brusc și intens în momentul în care ieși din cameră. Dacă se întâmplă des, una dintre posibilele explicații este anxietatea de separare. Anxietatea de separare apare de obicei încă în perioada de sugar și este o parte firească a dezvoltării copilului. Totuși, poate fi stresantă pentru întreaga familie.
Această anxietate este, de fapt, o trăire emoțională puternică a copilului, care se teme de separare (îndepărtare) de părinți sau de persoanele apropiate. În acest articol clarificăm cauzele, manifestările și modalitățile de abordare a anxietății de separare la copii.
Ce este exact anxietatea de separare și când apare de obicei?
Anxietatea de separare poate fi definită ca frica copilului de a fi separat de persoanele apropiate și apare cel mai des la despărțirea de mamă sau de un alt îngrijitor principal. Se manifestă de obicei în perioada de sugar, între 6 și 8 luni, când copilul începe să perceapă mai mult mediul și distinge mai bine persoanele familiare de străini.
Se știe că vârful anxietății de separare apare în jurul vârstei de un an și, în unele cazuri, poate dura până la 3–4 ani. Pe parcursul dezvoltării, ea dispare treptat, însă intensitatea și durata ei variază mult nu doar în funcție de vârstă, ci și de caracteristicile individuale ale copilului.
Din punct de vedere psihologic, este o reacție firească a copilului la conștientizarea propriei existențe și a dependenței de părinți. Este o manifestare a unei dezvoltări emoționale sănătoase, în care copilul își formează legături afective importante.
Care sunt manifestările anxietății de separare?
Cea mai frecventă și evidentă manifestare este plânsul asociat cu plecarea părintelui. La sugari și la copiii mici se mai manifestă prin anxietate, nevoia de prezență constantă a mamei, agățare excesivă și neliniște.
La copiii mai mari, anxietatea poate provoca dureri de burtă, dureri de cap sau probleme cu somnul ori alimentația. De asemenea, este tipică rezistența copilului la a merge la grădiniță, la bunici sau în alte locuri fără părinți.
O manifestare foarte frecventă este și atașamentul față de jucării, pături sau plușuri, care îi oferă copilului senzația de siguranță și servesc drept înlocuitor al prezenței unui adult apropiat. Părinții ar trebui să își observe cu atenție copilul, să noteze situațiile în care apar semnele de anxietate și să încerce să distingă dacă este o episodă de scurtă durată sau o problemă pe termen lung.
De ce apare anxietatea de separare tocmai la copilul tău?
Un copil cu un sistem nervos mai sensibil poate percepe despărțirea mai dramatic. Un rol important îl are și familia. Schimbări majore, precum mutarea, nașterea unui frate sau a unei surori, conflictele din familie sau trecerea la grădiniță pot fi declanșatori sau factori care amplifică anxietatea de separare.
Nu trebuie să te temi că anxietatea de separare înseamnă că ai făcut ceva greșit. Este o etapă firească a dezvoltării, pe care o trăiește, într-o măsură mai mare sau mai mică, orice copil. Totuși, există diverse mituri și prejudecăți, de pildă că anxietatea apare doar la copiii părinților exagerat de protectori. Adevărul este că este o chestiune foarte individuală și depinde mai degrabă de personalitatea și de temperamentul copilului.
Cum îți poți ajuta copilul să gestioneze anxietatea de separare?
Ajută comunicarea deschisă, explicarea situației în cuvinte simple, precum și introducerea unor ritualuri regulate la plecare și la întoarcere. Aceste ritualuri sunt importante pentru că copilul se obișnuiește cu ele, iar situația devine previzibilă.
Este util să îi oferi copilului un obiect de siguranță (jucăria preferată, un pluș), care să îi fie „prieten”. Dezvoltă treptat capacitatea copilului de a sta singur pentru perioade scurte. Începe cu intervale scurte și prelungește-le treptat.
Așa cum am menționat mai sus, anxietatea de separare este normală. Caută ajutor de specialitate doar dacă anxietatea copilului nu îi permite o viață obișnuită, este de lungă durată sau prea intensă. Încearcă să eviți dinainte despărțirile grăbite, nu pleca pe ascuns, fără să îți iei rămas-bun, nu ignora și nu minimaliza sentimentele copilului. Anxietatea de separare este firească, dar și gestionabilă.