Abordările educaționale diferite ale părinților se numără printre cele mai frecvente surse de conflict în cadrul creșterii copiilor. Fiecare părinte pornește din experiențe diferite, din reprezentări și valori proprii, ceea ce duce adesea la divergențe și neînțelegeri. În timp ce un părinte preferă limite ferme și disciplină, celălalt poate înclina către un stil mai liberal, bazat pe mai multă libertate pentru copii. Chiar dacă diversitatea opiniilor este sănătoasă, diferențele marcate în educație pot provoca nesiguranță și confuzie la copii și, în plus, se pot reflecta negativ în relația dintre parteneri.
Poate aveți impresia că partenerul este prea indulgent și îi permite copilului aproape orice, sau dimpotrivă – că este inutil de strict.
De ce este importantă alinierea abordărilor educaționale pentru copil și parteneri?
De ce să urmărim o abordare unitară în educație? Copiii au nevoie de limite ferme și de ordine – nu de un control exagerat, dar cu siguranță nici de un comportament haotic al părinților.
Dacă aveți abordări diferite, copilul va observa curând că aceeași situație poate genera reacții diferite. Rezultatul este că va fi nesigur și confuz, ceea ce poate duce la anxietate și stres. Diferențele de opinie privind educația pot conduce și la probleme între părinți. Dacă partenerii nu discută și nu reușesc să găsească soluții, pot apărea certuri frecvente și resentimente. Acest lucru reprezintă un risc serios pentru relația dintre cei doi adulți.
În plus, este important de înțeles că cei mici află rapid la care părinte ce funcționează și încep să manipuleze în favoarea lor. Asta duce la frustrarea părinților. O abordare unitară permite o comunicare clară către copil, ceea ce reprezintă cea mai bună modalitate de a evita aceste situații neplăcute.
Cele mai frecvente stiluri de educație
Pentru a putea alinia armonios abordările, trebuie mai întâi să înțelegem ce tipuri de stiluri educaționale există. Cel mai des sunt menționate patru stiluri de bază: autoritar, democratic, permisiv și neglijent.
Stilul autoritar pune cel mai mare accent pe ascultarea copilului. Tipice aici sunt strictețea, ierarhia clară și regulile sau pedepsele. În schimb, educația democratică comunică deschis cu copilul, stabilește regulile împreună și este, în general, mai blândă, cu un accent mai mare pe dialog. Stilul permisiv oferă copilului un grad mare de libertate, părintele încercând să intervină cât mai puțin. Părintele neglijent, în schimb, nu acordă copilului suficient timp, interes sau sprijin.
Pentru a vă putea alinia în educație, fiecare dintre voi ar trebui, separat, să descrie cum își vede propriul stil educațional. Reflectați în ce măsură preferați libertatea copilului sau, dimpotrivă, susțineți controlul. Apoi discutați împreună ce stiluri vi se potrivesc amândurora și de ce.
Totuși, rețineți că un demers extrem, fie către severitate, fie către permisivitate, nu este o alegere ideală. Mulți specialiști sunt de acord că variația optimă este o abordare democratică, completată de reguli și limite aplicate cu sensibilitate.
Unde apar cel mai des neînțelegerile în educație și cum le prevenim?
Părinții se deosebesc cel mai des în chestiuni legate de somnul copiilor, modurile de pedepsire și recompensare, alimentație, petrecerea timpului liber sau relațiile cu familia extinsă (de exemplu, bunicii influențează adesea educația).
Conștientizați când și unde apar la voi punctele de fricțiune. Faceți o listă cu cele mai problematice puncte în educație și apoi căutați soluții constructive. Dacă neînțelegerile persistă și nu reușiți să ajungeți la o înțelegere, nu ezitați să apelați la sfatul unui psiholog pentru copii, pediatru sau consilier parental.
Amintiți-vă că neînțelegerile care nu sunt rezolvate la timp pot afecta relațiile pe termen lung. În plus, îi oferiți copilului posibilitatea de a exploata diferențele dintre opiniile voastre în favoarea sa. Iar acest lucru nu este de dorit.
Cum să comunicați despre abordările educaționale constructiv și fără certuri?
Comunicarea este unul dintre cele mai importante aspecte în armonizarea abordărilor educaționale diferite. Arta de a vorbi despre educație constructiv și calm este o abilitate care merită deprinsă. Important este respectul reciproc. Fiecare părinte are o anumită experiență din copilărie care îi influențează perspectiva asupra educației. Întrebați-vă partenerul de ce percepe diferit unele situații și încercați să-i înțelegeți motivele și sentimentele. Respectați-l pe celălalt, chiar dacă nu sunteți de acord pe loc.
Vă recomand, de asemenea, să folosiți „enunțuri la persoana întâi” în locul criticii și al învinuirilor. De exemplu, în loc de afirmația „ești mereu prea blând și copiii nu te ascultă”, spuneți: „Simt că, dacă nu stabilim limite clare, copiii devin apoi inutil de neascultători. Tu ce părere ai?” Acest mod de comunicare previne reacțiile defensive și vă ajută pe amândoi să vorbiți deschis.
Sfat: Alegeți momentul potrivit pentru discuție. Evitați dezbaterile în plin foc al emoțiilor, în timpul conflictului sau atunci când copilul este prezent. Găsiți timp și spațiu pentru o discuție serioasă.
Pași practici pentru alinierea abordărilor educaționale diferite
Faceți împreună o listă a regulilor și valorilor de bază pe care doriți să le transmiteți copiilor. Fiecare partener ar trebui să își definească clar prioritățile și să vină cu idei concrete despre limitele comune. Încercați să cartografiați cât mai multe situații în care apar frecvent ciocniri. De exemplu, adormirea de seară, baia, alimentația, îndeplinirea temelor pentru acasă sau regulile privind tehnologiile (timpul petrecut în fața ecranelor, regulile de folosire a telefonului mobil etc.).
Cu siguranță se va întâmpla să apară o situație în care unul dintre parteneri nu va respecta regulile stabilite. În acest caz, nu rezolvați problema în fața copilului, ci discutați mai târziu, în privat.
Ce puteți face când abordările educaționale diferă fundamental și acordul nu este posibil?
Din păcate, poate apărea o situație în care opiniile și valorile voastre legate de educația copiilor sunt radical diferite, iar comunicarea de una singură nu aduce rezultatele dorite. În astfel de momente, este foarte potrivit să căutați sprijinul unei terțe părți – un terapeut de familie experimentat, un consilier sau un psiholog pentru copii. Acești specialiști vă vor oferi o perspectivă independentă și obiectivă asupra situației și vă vor ajuta să găsiți soluții rapide și funcționale.
Rolul consilierului familial nu este să decidă în locul vostru, ci să vă arate diferite opțiuni, compromisuri și să faciliteze înțelegerea reciprocă. Uneori sunt suficiente doar câteva vizite pentru a vă lămuri ce este cu adevărat important și cum să lucrați împreună la îmbunătățirea relațiilor din familie.
Alinierea abordărilor educaționale se numără printre cele mai importante și mai responsabile sarcini ale părinților. Nu este întotdeauna ușor, mai ales dacă aveți opinii diferite. Totuși, merită să investiți timp și energie în discuții comune și în căutarea compromisurilor. Comunicarea corectă, respectul reciproc și disponibilitatea de a face compromisuri sunt cheia succesului.